Contextul pandemic ne-a adus pe toți într-o nouă paradigmă, cu evidente modificări procedurale sau chiar existențiale. Din păcate, în unele domenii, au apărut noi moduri de pierdere a timpului, urmând aceste noi proceduri. De exemplu, pentru noi, arhitecții, a apărut provocarea “statului la coadă online”.
Trebuie să recunoaștem că această perioadă atipică a revoluționat (adică a adus în secolul actual) mai multe instituții birocratice prin apariția depunerilor online de documente. Toate bune și frumoase până la momentul în care ajungi să treci la acțiune și dai de platforme greoaie, non-intuitive, informații insuficiente sau telefoane afișate pe site, dar la care nu răspunde nimeni, niciodată. Așa că timpul irosit anterior la o coadă reală s-a transformat, în prezent, în frustrare și neputință în fața calculatorului, ore pierdute cu cercetarea amănunțită a tuturor butoanelor din site, ajutor cerut colegilor de birou, apelare la metoda “sună un prieten” etc. Ce mai, stres mai mare ca la “Vrei sa fii miliardar”. :)))
După numeroase încercări și apelări pe toate numerele de telefon disponibile ale unei instituții am reușit, într-un final, să aflăm informația necesară. Doamna, surprinzător de asertivă, ne-a transmis că din vară, toamnă cel târziu, nu se vor mai depune online documentele. După tonul ei, părea că era o informație îmbucurătoare, care ar fi trebuit să ne liniștească. În mintea noastră, a arhitecților, confuzie totală: “Să mă bucur sau să îmi plâng de milă?” Oare ce e mai rău: statul la telefon și în fața monitorului, pentru a reuși să-ți depui actele, sau statul afară, indiferent de condițiile meteo, aproximativ 30 minute pentru o chitanță de 9 lei, timpul petrecut în trafic, statul la pândă și învârtitul prin parcare și descifrarea enigmei de la parcometru pentru plata celor 5 lei, pe care dacă nu-i ai, ghinion, aparatul nu dă rest :))))
Ultima noastră vizită la o instituție, al cărei nume mai puțin importă în pamfletul nostru de astăzi, ne-a lăsat încă amintiri proaspete. Sau poate-s coșmaruri :))) De la primul contact cu portarul care știe tot ce mișcă-n instituție și, dincolo de orice așteptare a noastră, se pricepe să ofere toate informațiile despre lista de documente necesară, tipul cererii de completat sau ghișeul abilitat să-ți rezolve cererea, până la momentul în care reușești să ieși victorios din clădire, întreaga experiență e aproape demnă de schițele lui Caragiale. 😉 Surprizele se țin lanț. După trei sferturi de oră de stat la coadă realizezi stupefiat că ai fost direcționat greșit și trebuie să mergi la alt ghișeu, să iei alt rând de la capăt cu zâmbetul pe buze și plin de optimist. Și de s-ar fi întâmplat măcar o singură dată :)) “Trebuia întâi să mergeți la Casierie, apoi la Registratură!” se aude vocea ascuțită a funcționarei vădit deranjate de la discuția cu colega de birou. E inutil să-i explici că așa ai fost trimis aici de domnul X, oricum nu schimbă cu nimic situația. Cel mult te va ține minte când revii cu chitanța și va avea grijă să dureze suficient de mult timp, încât să-ți pară rău că ai deschis gura. Ajuns la Casierie, alegi intuitiv – pentru că alte indicii nu ai – ghișeul cu coada mai scurtă. Mai dai un telefon, mai scrii un mail, să treacă timpul mai cu folos până ajungi la geam. Scoți cardul să plătești, dar ghici ce? Asta e casieria doar pentru plăți în numerar. Începi să te uiți frenetic pe pereți să vezi unde scrie, dacă scrie și încerci să spui că nu este specificat nicăieri. Îmbulzeala de la ghișeul alăturat îți dă amețeli, realizând că nimic din ce-ți mai programasei să faci în prima parte a zilei nu mai avea nicio șansă. Probabil disperarea vădită care ți se citește pe față a îmbunat-o pe doamna de la ghișeu, care zâmbind cu îngăduință apelează la colega ei să opereze totuși plata. Un sentiment profund de gratitudine te cuprinde și-ți vine să pleci de acolo sărind într-un picior de bucurie! Ups, nu încă. Mai este coada de la registratură și apoi ești un om liber 😉
