Joc și voie bună, spații largi și aerisite, culori vesele, dar odihnitoare – ingredientele care dau savoare zilelor copilăriei

Atmosfera în care se desfășoară activitățile educative are un impact deosebit de important asupra rezultatelor obținute. Copiii sunt receptivi la tot ce este în jurul lor, inclusiv la mediul în care învață sau se recreează. Astfel, în amenajarea acestui afterschool s-a ținut cont de nevoia firească de spațiu, lumină naturală și culori calde și optimiste, care să transforme fiecare zi într-o bucurie pentru copii.

amenajare interioara afterschool

design interior afterschool

 

Un singur spațiu, zone de interes variate, educaționale sau recreative, în funcție de activitățile desfășurate, loc pentru copii și adulți deopotrivă

Din punct de vedere funcțional, s-a optat pentru păstrarea unui spațiu comun în care delimitarea zonelor de activități să fie doar la nivel vizual, realizată prin dispunerea pieselor de mobilier astfel încât să ofere intimitate fiecărui grup de lucru. Proprietarii acestui afterschool și-au dorit un spațiu relaxat și captivant pentru copii, care să fie format atât din zone destinate studiului, cât și din locuri rezervate jocurilor.

design interior afterschool

design interior afterschoolNoutatea pe care o aduce această amenajare ar fi integrarea părinților în viața educațională a copiilor, prin posibilitatea de a-și aștepta micuții într-o zonă special amenajată în acest sens. Amplasată în apropierea intrării, pentru a nu perturba activitățile desfășurate în afterschool, zona de bar oferă un moment de socializare și relaxare pentru adulți după o zi de muncă.

amenajare afterschoolamenajare afterschool