Strălucirea anilor ’20, eleganța frumuseții feminine

Stilul glamour, apărut în anii ’20 ca o expresie elegantă și strălucitoare a frumuseții feminine, este un stil original, caracterizat de finețea liniilor mobilierului și de tonurile perlate, utilizate în decorare.

reflexiile frumosului living oglinda

“Cerințe clare: interior elegant, cu linii moderne, cald și luminos, confortabil și prietenos”

Acest proiect s-a dorit a fi o reinterpretare modernă a stilului glamour, amenajarea realizându-se pe parterul unei case format din hol, bucătărie și living. Cerințele proprietarilor în ceea ce privește rezultatul final au fost foarte clare de la început: un interior elegant, dar cu linii moderne, cromatică în nuanțe sidefate, calde și luminoase, dar cu accente intense, aurii.

reflexiile frumosului fotoliu galben

“Auriu, alb, negru și gri, culorile folosite în această amenajare sunt specifice atât stilului glamour, cât și stilului modern”

Decorul elegant al spațiului este punctat prin accesorii realizate cu cristale și componente care oferă luciu și strălucire. Astfel, avem cadrul auriu al mesei din living sau oglinzile fumurii folosite în hol, cu rol de reflectare a luminii naturale și evidențiere a spațiului și a mobilierului alb, din MDF lucios, completat cu nuanțe de gri și negru. Culorile folosite în această amenajare sunt specifice atât stilului glamour, cât și stilului modern, fiind un liant în îmbinarea celor două abordări. Mobilierul în linii simple ajută la crearea unui ambient mult mai prietenos, la care contribuie și folosirea aranjamentelor decorative realizate din licheni stabilizați, sursă de prospețime și de reconectare, la nivel emoțional, cu natura.

reflexiile frumosului bucatarie alb negru open space reflexiile frumosului bucatarie compozit

Bucătăria deschisă spre living și hol face parte integrantă din ansamblul amenajării atât cromatic, cât și ca design, mica vinotecă încorporată în spațiul de sub scară realizând o trecere armonioasă între zone. Legătura cu livingul se face prin piesa centrală a parterului, șemineul, adevărat punct de atracție și motiv de relaxare, care, împreună cu canapeaua și locul de servit cafeaua, contribuie la crearea starii generale de confort și căldură, dorită de beneficiari.