Primul contact cu o clădire își pune amprenta asupra oricăruia dintre noi, determinând starea pe care o vom trăi mai departe. Holul de la intrare, zona de recepție și sala de așteptare sunt primii pași pe care îi facem în cunoașterea unui spațiu și, implicit, în consolidarea unei relații de durată cu acel loc și experiențele pe care le vom trăi în interiorul lui.

 

 

design receptie

Recepția, a cărei prezentare o facem, aparține uneia dintre cele mai noi și impozante clădiri de birouri, situate în inima orașului Iași, într-o zonă plină de eleganță și modernism, totodată.

 

Zona de primire a tinerilor, care lucrează în clădire, care comunică la etaj cu o mică sală de așteptare, s-a vrut a fi un spațiu plăcut și aerisit, cu un aer primitor în ciuda materialelor de finisaj alese – marmură, metal și sticlă, care creează, prin natura lor rece, o atmosferă oficială, ceva mai distantă.

design receptie

Senzația de căldură pe care o degajă întregul ambient, încă de la prima vedere, s-a obținut prin utilizarea culorilor calde, în tonuri naturale de bej, maro sau arămiu, a texturilor lemnoase și a plantelor ornamentale, care întregesc și vitalizează ansamblul.

Dorindu-se un un minim de dotări aferent rolului pe care le îndeplinește, recepția este singura piesă de mobilier concepută pentru amenajarea spațiului de la parter, ca și ansamblu cu rol atât funcțional, cât și cu puternic impact vizual. Integrarea armonioasă a acestui element în designul interiorului a fost realizată prin utilizarea acelorași materiale, respectiv marmură și metal, în combinație cu texturi de lemn, într-o interpretare îndrăzneață și atractivă.

 

design receptie

design zona asteptare

Tot un impact puternic vizual îl are și scara spre sala de așteptare de la etaj, o constucție cu o arhitectură aerisită, gândită pe o structură metalică delicată și cât mai transparentă, pentru a nu oferi ambelor spații comune continuitate și fluiditate.

Știm cu toții că timpul petrecut la birou este, de foarte multe ori, mai mare decât cel petrecut în locuințele noastre, realitate care solicită designerilor atenție sporită asupra creării unor spații de lucru primitoare și relaxante, care să ducă la sporirea eficienței oamenilor, prin menținerea în permanență a stării lor de bine.

 

design zona asteptare