Love at first sight, atracție firească din prima clipă, sentimentul că nu ai putea fi în altă parte decât acolo

Așa cum fiecare om are locul lui unde se simte acasă, la fel și fiecare poveste care se naște în echipă trebuie să-și găsească o casă potrivită dezvoltării ei. Cum nu există doi oameni identici, nici două case nu sunt la fel, fiecare având acel “ceva” al ei, care rezonează sau nu cu sufletul oamenilor care îi vor da viață.

casa veche Acolada renovare

Designeri beneficiari sau
beneficiari designeri?

Renovarea sediului nostru a avut mai multe obiective, atât estetice, cât și funcționale, toate urmând a fi realizate în limitele bugetului stabilit inițial. Provocarea pe care am avut-o de gestionat a fost cea de îmbinare a rolului de beneficiar cu cel de designer și manager de proiect, pentru că acum noi ocupam toate cele trei roluri. Fiind o echipă de specialități multiple, soluția a venit tocmai din desemnarea unor persoane diferite pentru realizarea proiectului de amenajare, supervizarea implementării acestuia la timp și în standardele de calitate dorite și gestionarea cât mai înțeleaptă a bugetului stabilit.

casa veche Acolada interior renovat

“O casă cu personalitate într-o imagine nouă care să o pună în valoare”

Din punct de vedere estetic, am dorit păstrarea stilului arhitectural al casei, care ne-a plăcut din prima clipă. Astfel, am optat pentru recondiționarea ușilor interioare și revopsirea acestora într-o nuanță de gri, preluată din elementele decorative ale placării ceramice folosite. Intrarea principală a suferit transformări mai ample, creând un vinfang prin montarea unui perete cortină în exteriorul acesteia. Soluția a fost aleasă atât din motive practice, pentru a proteja zona de așteptare de frigul iernii sau arșița verii, dar și estetice, de design, dorindu-ne o intrare atrăgătoare, elegantă, dar și jucăușă totodată.
Decorarea interioară a birourilor de lucru sau a încăperilor destinate discuțiilor cu clienții a fost făcută prin integrarea în designul contemporan al reamenajării a obiectelor recondiționate și transformate atât estetic, cât și funcțional.

Și amenajarea exterioară a fost gândită ca o prelungire a interiorului casei, o extindere a spațiului de zi, destinat atât angajaților, cât și întâlnirilor cu clienții.

foisor

foisor

Transformarea creativă a ferestrelor și a altor elemente reciclate din vechea casă a stat și la baza amenajării grădinii, realizându-se astfel o mică expoziție de bricolaj cu plante cățărătoare.

foisor

foisor