Bucătăria, loc de îmbinare a utilului cu esteticul

 

Bucătăria contemporană și-a depășit cu mult rolul său practic, de spațiu destinat preparării mâncării. Această încăpere a devenit centrul universului întregii familii, loc de luat masa și de socializare, fapt ce determină tratarea spațiului, cu aceeași atenție, atât pentru latura tehnică, cât și din punct de vedere ambiental.

 

bucatarie

bucatarie

 

Simplitate “accesorizată” cu amprente de efect

Albul este elementul cromatic dominant, compozițional, remarcându-se textura de lemn natural, utilizată la partea de mobilier și pardoseală. Verdele putred a fost ales ca accent de culoare în această amenajare neutră, regăsindu-l în mod dinamic la nivelul pereților și în cromatica galeriilor romane.

 

bucatarie moderna

bucatarie din lemn

Compartimentare modernă și funcțională

Dincolo de destinația ei socială, bucătăria rămâne, în primul rând, locul în care funcționalul primează, fiind necesar să se respecte fluxul firesc al activităților cotidiene, dispunerea cât mai tehnică a aparaturii electrocasnice din dotarea uzuală și, abia apoi, să se îndeplinească cerințele estetice ale beneficiarului.
Astfel, în acest proiect, s-a optat pentru un mobilier generos, cu locuri suficiente de depozitare și front de lucru amplu. Nota personală a amenajării este dată de dorința beneficiarului de a putea folosi bucătăria și ca loc de întâlnire cu prietenii, adunați la un pahar de vin, în jurul mesei înalte, cu scaune de bar. Tot în acest sens, mobilierul a fost prevăzut cu un raft special amenajat pentru depozitarea la îndemână a sticlelor de vin.

 

bucatarie compartimentata

bucatarie moderna

Proiecte asemanatoare