Alegerea perdelelor și draperiilor poate fi un proces complicat, mai ales din cauza varietății mari de culori, dimensiuni, texturi și modele decorative. Însă, odată găsită țesătura potrivită, vom vedea ce impact vizual are asupra unei camere și cum contribuie la armonizarea întregului spațiu.

Atunci când alegem o perdea sau o draperie avem nevoie de viziunea de ansamblu a camerei pe care dorim să o amenajăm, ținând cont atât de funcționalitatea ei, cât și de stilul abordat. De asemenea, un aspect foarte important în alegerea materialului este rolul acelei perdele în încăpere: să filtreze lumina din cameră, să păstreze intimitatea sau pur și simplu să fie o pată de culoare pentru interiorul respectiv. Perdelele nu sunt doar elemente estetice, care se adaugă la final pentru a contura și întregi decorul unui spațiu, ci pot avea și un rol practic foarte important în traiul zilnic, la care mulți dintre noi poate nu ne gândim.

perdeaPentru dormitoarele orientate spre est, dacă suntem deranjați de prezența soarelui de dimineață, se recomandă ori o perdea mai groasă, ori perdea și draperie cu rolul de a bloca trecerea luminii, fiind utile și pe parcursul zilei, pentru odihna de după-prânz. De asemenea, pe timpul iernii, materialele pline și dense vor împiedica pierderea căldurii în zona vitrată, iar pe timp de vară, în zilele toride, vor fi un adevărat paravan protector împotriva căldurii excesive, care poate pătrunde prin ferestre. În încăperile cu iluminat natural puternic și de lungă durată, putem opta pentru țesături de culoare mai închisă, fără a exista riscul întunecării camerei, alegere nerecomandată atunci când dispunerea încăperilor este pe nord-vest, de exemplu, sau ferestrele sunt umbrite de alte construcții, copaci mari sau copertine și balcoane generoase.

perdeaDeși alegerea perdelelor poate fi considerată o etapă destul de costisitoare în amenajarea unui imobil, ar trebui să luăm în calcul faptul că odată achiziționate ele vor face parte din interiorul nostru mulți ani de zile și, tocmai din aceste considerente, ideal ar fi să facem de prima oară o alegere inteligentă, după criterii atât estetice, cât și practice. Astfel, dacă optăm pentru perdele și draperii confecționate din materiale durabile, de calitate, la care adăugăm și o execuție ireproșabilă, acestea vor rezista perioade lungi de timp, singura întreținere necesară fiind spălarea sau curățarea lor ocazională. O primă alegere corectă și atent făcută ne va scuti, ulterior, de cheltuieli suplimentare nedorite.

Fie că vom cumpăra țesăturile din magazine de profil, care asigură și execuția perdelelor sau a draperiilor dorite, precum și montajul acestora la locație, sau le căutăm online, gata realizate într-o gamă de mărimi prestabilite, trebuie să fim atenți la specificațiile tehnice și descrierea materialelor pentru a putea alege în funcție de nevoile de iluminat natural ale spațiului în care locuim, de cromatica și designul preferate.

perdele colorateAstfel, culoarea este primul element pe care îl observăm și care ne influențează cel mai mult alegerea, abia apoi atenția căzând pe modelul țesăturii. Ambele aspecte, însă, au rolul de a pune în valoare ansamblul amenajării, completând și îmbogățind elementele deja existente. Alegerea unor materiale uni, în tonuri calde, este varianta cea mai sigură de a decora ferestrele locuințelor noastre. Totuși, dacă vrem ca perdelele și draperiile să fie piesa de rezistență a casei și să atragă privirile de cum am intrat în încăpere, putem opta pentru materiale în culori mai intense, cu dungi sau patternuri florale, geometrice sau abstracte. Dacă facem această alegere, trebuie să fim atenți ca, prin restul amenajării și decorurilor alese, să nu aglomerăm vizual spațiul cu alte obiecte în culori impactante, care nu se regăsesc în cromatica țesăturilor, cu modele total diferite și necomplementare patternurilor de pe draperii sau orice alte elemente vizuale contrastante cu zona ferestrelor. De asemenea, este recomandat ca pentru pereții cu ferestre să se aleagă finisaje uni, fără alte decoruri suplimentare, pentru ca acestea să nu intre în concurență vizuală cu perdelele și draperiile, ele însele adevărate elemente cu rol decorativ în amenajare.

perdeaperdeaua element decorativCa și design al produsului final, incluzând modalitățile de execuție și prindere, există o multitudine de variante (cu capse, pe rejansă, cu bride, galerii romane, rulouri etc.) disponibile atât la comandă, cât și ca produse de serie, pe care le vom alege funcție de stilul amenajării și de particularitățile fiecărei zone cu ferestre. Pentru înălțimi mai mari de 2,5 m, se va impune realizarea unor perdele și draperii la comandă, la fel ca și în cazul unor forme mai atipice ale ferestrelor, întâlnite în special la casa scării sau mansarde. În ceea ce privește combinația dintre perdele și draperii sau optarea doar pentru una dintre ele sunt posibile ambele variante, după dorințele beneficiarului, dar și funcție de designul și aspectul general al amenajării.

perdea livingPentru un interior clasic, se pretează alegerea unor perdele delicate, îmbogățite prin draperii din materiale grele, precum catifea sau tafta, într-o croială elegantă, care să contribuie la obținerea acelei atmosfere de epocă. Într-o amenajare modernă, însă, se poate opta pentru seturi de draperii drepte, din materiale nu foarte groase, dar suficient de rigide, sau doar pentru un rând de perdele dintr-o țesătură mai plină șimai puțin transparentă, astfel încât în ambele cazuri să îndeplinească funcțiunea celeilalte. Densitatea și opacitatea materialelor pot influența iluminatul natural al încăperilor, fiind obligatorie o analiză a spațiului înainte de achiziționarea țesăturilor.

În concluzie, alegerea perdelelor și draperiilor nu trebuie să fie tratată cu superficialitate, fiind o investiție importantă atât la nivel financiar, cât și ca valoare estetică, cu evidente beneficii practice. Prin urmare, rolul unui designer interior este de a vă oferi consilierea de specialitate, necesară în atingerea celor trei direcții cumulative, pecare ar trebui bazată orice achiziție de produse necesare într-o amenajare: încadrare în buget, design și cromatică potrivite și raport corect preț – calitate.

perdea living

Imaginile utilizate pentru acest articol provin din cadrul proiectelor realizate de echipa Acolada.