Pentru familiile tinere, cu copii, locuitul la casă este, în principal, bucuria celor mici. Spațiu de joacă, libertate de acțiune, prieteni patrupezi, teren de sport sau căsuță în copac sunt doar câteva dintre beneficiile pe care o curte le poate aduce.
Astăzi am ales să vă prezentăm o combinație între un loc de joacă multifuncțional, un perete de cățărări și o posibilă căsuță de copac, toate trei în cadrul aceluiași ansamblu creat în doar câteva zile de muncă.

Ridicată, în cazul de față, în imediata apropiere a unui nuc bătrân, căsuța cu loc de joacă poate fi construită astfel încât să integreze în interiorul ei crengile unui copac. Opțiunea este a părinților, însă, ținând cont de posibila escaladare de către micuți a coroanei, până spre vârful copacului, lucru care poate fi destul de periculos. Drept dovadă, în amenajarea noastră, s-a ales doar vecinătatea frunzișului bogat, fără a fi risc de posibile accidentări.

Tot pentru a preîntâmpina situațiile nedorite, la baza peretelui de cățărat, dotat cu prize din lemn și plasă cu ochiuri din odgon, se pot folosi pavele din cauciuc, care vor atenua neplăcerile unei eventuale căderi. Trebuie să menționăm și faptul că astfel de construcții nu sunt recomandate copiilor cu vârste foarte fragede, decât supravegheați, ele fiind destinate copiilor de vârstă școlară, pentru care înățimea finală a locului de joacă nu este cu mult mai mare decât înălțimea lor.

loc de joacă în curte Iași

Pe latura opusă peretelui de cățărat se poate prinde fie un topogan din material plastic, cumpărat separat, fie o saltea specială pentru sărituri, ca și completare a dotărilor ansamblului din lemn. Interiorul căsuței este suficient de generos pentru amplasarea unei măsuțe cu patru scăunele mici sau a unor poufuri pe care să se poată juca nestingheriți copiii.