Cam așa a fost întânirea cu acest client, neașteptată, dar cu un deznodământ fericit al poveștii vizuale scrise împreună. Un proiect frumos, un beneficiar conștient de importanța designului pentru businessul său, un rezultat apreciat mai departe, de clienții lui.

“Ai mai lucrat cu firme de design în trecut?”

“Deși involuntar, a fost pentru prima dată când am lucrat cu o firmă de design. Am mai avut experiența colaborării individuale cu un arhitect, dar, niciodată până acum, cu o echipă de profil.”

“Care crezi că a fost cel mai important cadou pe care ți l-ai făcut apelând la cei care se pricep la design interior, proiectare și amenajări interioare?”

“Legătura cu echipe de meseriași pe fiecare latură a proiectului (aplicare tencuieli decorative, realizare mobilier din pal, montatori diverși etc.). Ăsta e cel mai mare cadou. Dar importantă a fost și eficientizarea resurselor, pe baza proiectului realizat, cu calculații clare de materiale și bugete aferente, planificare de etape, stabilirea pașilor și etapelor de lucru. Pe ansamblu, am simțit o reducere a nivelului de anxietate cu care am plecat inițial la drum. Știam că e firesc pentru cineva care se confruntă cu un proiect nou, fără să aibă în spate ani de experiență în domeniu. Cu toate că mă pregătisem sufletește să-i fac față, nu m-am supărat să constat, pe parcursul derulării proiectului, o stare de relaxare. Nu mă mai simțeam singur în fața atâtor necunoscute.”

“Cum a fost experiența de a lucra cu noi? Ce ți-a plăcut? Ce avem de îmbunătățit?”

“Am apreciat disponibilitatea de care ați dat dovadă, deși am depășit cu mult termenul de finalizare pe care mi-l propusesem eu, inițial. Într-adevăr, domeniul amenajărilor interioare este unul imprevizibil, cu termene destul de mari de livrare și execuție pentru majoritatea serviciilor și produselor de care am avut nevoie. Important este că s-a terminat totul cu bine și amenajarea place clienților.”

“Ce înseamnă designul unui spațiu comercial pentru businessul care se desfășoară în el?”

“E parte din ce transmite afacerea, în tot ansamblul ei. Impactul vizual al unui spațiu este foarte puternic pentru oricare dintre noi și, în cazul unui business, trebuie să fie un element clar, de atracție pentru clienți. Un diferențiator față de concurență. Și, nu în ultimul rând, un mediu plăcut și confortabil pentru angajați, că și ei sunt clienții interni ai unei firme.

“În cazul unui produs care așteaptă să fie lansat sau a unor servicii ce trebuie promovate, care este rolul designului?

“Designul poate îmbunătăți locul de desfacere a produsului sau de prestare a serviciului. Deci, cu alte cuvinte, influențează clientul în procesul de achiziție, prin asocieri pozitive. Asta fără să ne referim la designul în sine al unui produs, modalitățile de prezentare, ambalare etc., în cazul cărora e evident că ajută la diferențierea față de celelalte produse de pe piață și poate determina obținerea unor vânzări spectaculoase.”

“Ce ai vrea să le spui celor care spun că se descurcă singuri, că se pricep ei și nu aruncă bani pe design?”

“Să-și urmeze instinctul. Să facă fiecare cum simte. Legat de cheltuiala cu designul, deși, aparent, este un cost în plus, a plăti pentru un proiect de design duce, în final, la economii substanțiale de bani, timp și nervi. Cosider că nu poți amenaja, mai ales în zona comercială, un spațiu de capul tău. Adică, poți, dar nu cred că vrei să suporți consecințele.”

Octav C., client Acolada, în anul 2018, pentru amenajarea salonului barbershop MOSHE STUDIO