“Casa noastră de vis”, de foarte multe ori după finalizarea construcției, începe să-și arate și fața mai puțin văzută până atunci, și anume cea a neajunsurilor funcționale, generate de timpul scurt alocat realizării proiectului inițial de arhitectură și amenajare. Cu toții știm cum este să ne visăm la casa noastră și să fim nerăbdători să ne bucurăm de ea. De cele mai multe ori, nici nu mai avem răbdare s-o gândim pe îndelete, în folosul nostru. Doar că graba strică treaba și nerăbdarea ne va costa pentru restul anilor petrecuți acolo.

Acesta este motivul pentru care ne-am hotărât să venim în ajutorul vostru, al tuturor celor care sunteți la momentul în care vă imaginați casa mult dorită, cu un set de articole în care să analizăm avantajele și dezavantajele anumitor decizii funcționale, de compartimentare a interiorului, sau pur tehnice.
Astăzi vom aborda problematica sistemului de încălzire prin pardoseală. Este acesta un capriciu sau o necesitate reală a oricărei familii? Pentru a răspunde la întrebarea de mai sus, vom formula un set de întrebări ajutătoare pentru ca fiecare dintre voi să trageți singuri concluzia dacă merită să optați sau nu, încă din stadiul de proiectare, pentru un astfel de sistem de încălzire, în locul celui tradițional.

Soluție ingenioasă, foarte eficientă și inovatoare, pentru a vă bucura mereu de confortul unei locuințe călduroase, încălzirea în pardoseală este mereu o alegere demnă de a fi luată în considerare. Sistemul prin pardoseală, electric sau pe bază de agent termic, este modul cel mai eficient, din punct de vedere energetic, de distribuție a căldurii în interiorul spațiilor rezidențiale sau comerciale. Chiar dacă investiția inițială va fi mai mare decât în cazul încălzirii convenționale cu radiatoare, aceasta se va justifica ulterior, beneficiul confortului întregii familii fiind, cu adevărat, inestimabil.

1. Ce este de fapt încălzirea în pardoseală? 

Foarte populară în ultimii ani, încălzirea în pardoseală este o rețea de țevi cu apă caldă sau un covor de rezistențe electrice montate peste șapă, sub pardoseala finală din locuință. Poate fi utilizată atât pentru parter, cât și pentru etaj sau demisol, în casele sau spațiile comerciale ce urmează a fi construite sau renovate.

incalzirea prin pardoseala

Pentru a vă ajuta în luarea unei decizii în cunoștință de cauză, vă prezentăm în continuare o serie de avantaje și dezavantaje, pentru acest tip de încălzire.

 2. Ce avantaje avem în cazul încălzirii prin pardoseală?

  • Principalul avantaj resimțit de beneficiari va fi confortul sporit, putând merge desculți prin locuință, fără a mai simți pardoseala rece de altădată.
  • Comparativ cu un sistem de încălzire clasic, încălzirea prin pardoseală are o durată de viață mai mare, rezultând prin urmare o mai bună amortizarea a investiției inițiale.
  • Mai putem adăuga și avantajul legat de micșorarea costurilor la întreținere. Deoarece sistemul reține căldura în pardoseală, aceasta se menține mai mult timp în încăpere, generând în timp economii semnificative de energie.

 

sistem de incalzire prin pardoseala

sistem de incalzire prin pardoseala

  • Încălzirea în pardoseală are efecte pozitive asupra corpului uman deoarece nu produce alergii și reduce cantitatea de bacterii, ciuperci și acarieni de la nivelul pardoselii.
  • Și, nu în ultimul rând, avantajul estetic, datorat sistemului complet invizibil care oferă încăperii amenajate impresia de spațialitate, prin eliberarea de țevi și radiatoare.

 

În cazul încălzirii prin pardoseală pe curent, putem face referire la câteva avantaje suplimentare:

  • Grosimea foarte mică a covorașelor electrice permite instalarea lor mult mai facilă, mai ales atunci când șapa existentă nu permite înălțarea pardoselii cu grosimea tubulaturii necesare pentru varianta cu apă.
  • Încălzirea suprafeței pardoselii se va face mult mai rapid decât în cazul încălzirii cu apă, rezistențele electrice necesitând mult mai puțin timp pentru încălzire, decât agentul termic.

 3. Dar dezavantaje?

  • Unul dintre dezavantajele acestui sistem de încălzire este că nu poate fi montat oricând, în orice moment al amenajării spațiului, fiind necesar să luăm în calcul acest aspect încă din faza de proiectare sau, măcar, de construcție a clădirii. Grosimea sistemului determină o înălțare a nivelului pardoselii (mai ales în cazul încălzirii cu apă), care poate determina ulterior anumite inconveniente la încadrarea pe înălțime și montarea ușilor sau a ferestrelor mari etc. De asemenea, nu este recomandat ca sistemul să fie acționat mecanic prin găurire, înșurubare, înțepare etc. și nici acoperit cu piese de mobilier cu baza integral pe pardoseală, prin urmare fiind necesară finalizarea proiectului de design interior înainte de montajul încălzirii.

 

sistem de incalzire prin pardoseala

  • Un alt dezavantaj ar fi cel legat de tipul de pardoseală aleasă. De preferat este utilizarea unor finisaje care să fie bune conductoare termice, pentru a permite o încălzire rapidă și o stocare bună a căldurii. Astfel, gresia se va încălzi mult mai repede decât o piatră naturală, cu grosime considerabil mai mare, aceasta însă menținându-se mai mult timp caldă. Ambele placări, însă, vor avea un timp de încălzire mai mic decât parchetul laminat, de exemplu, cel din lemn fiind mai puțin recomandat pentru acest tip de încălzire. Covoarele, mocheta și orice alte materiale care ar acoperi pardoseala și, implicit sistemul de încălzire, nu sunt recomandate pentru a nu micșora performanțele termice ale acestuia.
  • Încă un dezavantaj ar fi cel legat de costurile inițiale ce vor fi mai ridicate decât în cazul sistemelor clasice cu radiatoare, însă, datorită economiei pe care o putem obține în utilizare, investiția poate fi amortizată destul de rapid.

Ca orice produs existent pe piață, și acesta prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, depinzând de fiecare dintre noi cum le privim. Ceva ce la început părea a fi un dezavantaj major se poate transforma, în timp, în cel mai convingător avantaj. Acesta a fost și motivul pentru care am ales să vă aducem la cunoștință cât mai multe aspecte legat de sistemul de încălzire prezentat.

4. Când este mai mult decât recomandată utilizarea sistemului de încălzire în pardoseală?

amenajare in alb si mov pentru camera de zi

  • Căldura distribuită uniform pe întreaga suprafață a pardoselii oferă un confort sporit, mai ales familiilor cu persoane vârstnice sau copii. Astfel, încălzirea în pardoseală se recomandă și în spațiile dedicate acestora, sanatorii, locuri de joacă, grădinițe etc.
  • Lipsa radiatoarelor din cadrul acestui sistem de încălzire îl recomandă în orice spații în care este imposibilă montarea acestora, implicit optarea pentru o încălzire clasică. De exemplu, în cazul clădirilor cu pereți cortină sau în situația nevoii de mobilare integrală a pereților încăperilor.

Cu speranța că acest articol v-a fost util, vom reveni cu informații de ajutor în luarea și a altor decizii importante pentru un trai fericit în viitoarea voastră locuință. Pe curând!

 

Pentru mai multe detalii legate de acest tip de încălzire puteți vorbi cu unul dintre designerii Acolada.

 

 


Call Now Button