Noi, fetele, avem articole vestimentare care ne ajută să ne îmbrăcăm adecvat pentru orice locație sau eveniment.

A venit, însă, momentul să oferim un ghid vestimentar doamnelor și domnișoarelor care merg pe șantier. Poate vă gândiți că este doar pentru noi, cele care lucrăm în acest domeniu, dar eu cred că orice femeie este, măcar o dată în viață, și șantieristă. Când îți renovezi apartamentul, amenajezi grădina sau participi la montarea unui nou mobilier, se aplică anumite reguli de ținută.

Așadar, din experiența acumulată de-a lungul timpului, vă ofer câteva ponturi pe care poate, într-o bună zi, nu stiți când, le veți găsi utile.

Pe un șantier, sunt de evitat:
Pantalonii cu talie joasă – nu poți să te apleci;
Fusta de orice lungime – dacă e prea scurtă, derutezi oamenii de la treabă, dacă e prea lungă, ai toate șansele să te împiedici sau să ștergi praful cu ea;
Sandalele – se așează praful peste pedichiură;
Pantofii cu toc – riști să îți rămână tocul prins între două plăci neașezate corect;
Părul desprins – cresc șansele să beneficiezi de o mască cu “argilă”;
Hainele pretențioase – le poți agăța sau păta cu substanțe necunoscute;
Bluza cu decolteu – derutezi echipele de lucru și te împiedică să te apleci.

Lista rămâne deschisă. Dacă ai alte idei, poate chiar din experiența proprie, te invit să ne scrii..