Casa noastră de vis, de foarte multe ori după finalizarea construcției, începe să-și arate și fața mai puțin văzută până atunci, și anume cea a neajunsurilor funcționale, generate de timpul scurt alocat realizării proiectului inițial de arhitectură. Ne putem imagina cum este să visăm la o casă a noastră și să nu mai avem răbdare s-o gândim pe îndelete. Ne și vedem mutați, trăind fericiți în ea, alături de familie. Doar că, știm cu toții, graba strică treaba și ne va costa pentru restul anilor petrecuți acolo.

Acesta este motivul pentru care ne-am hotărât să venim în ajutorul vostru, al tuturor celor care sunteți la momentul în care vă gândiți la casa mult-dorită, și să pregătim un set de articole în care să analizăm avantajele și dezavantajele anumitor decizii funcționale și de compartimentare a interiorului.

Astăzi, ne vom îndrepta atenția asupra necesității unui dressing la intrarea în casă, fie că este vorba despre o zonă din hol mobilată la comandă sau despre o încăpere separată, integral cu această destinație. Pentru a putea lua cea mai bună decizie, ne-am gândit la diverse întrebări cu răspunsuri ajutătoare, în baza cărora să vă clarificați aspecte pe care, poate, nu le-ați sesizat până acum.

dressing la intrare

1.Care este utilitatea practică a unui dressing la comandă pentru încălțăminte și haine de exterior, amplasat exact la intrarea în casă?

În primul rând, astfel de zone sau încăperi devin adevărate bariere în transferarea spre interiorul casei a noxelor și a prafului exterior, aduse odată cu îmbrăcămintea și încălțămintea.
În al doilea rând, este mai comod să știi că toate piesele de exterior ale întregii familii se găsesc în același loc, fără a mai fi necesare permutările sezoniere, uzuale atunci când avem la comun toată îmbrăcămintea din primăvară până-n iarnă.
Nu în ultimul rând, trebuie să recunoaștem că aspectul ordonat din zona intrării va fi garantat în cazul existenței unui mobilier de dressing, versus cuier deschis și zonă liberă de depozitare a încălțămintei.

2.Care ar fi dezavantajul existenței unei camere de dressing doar la etaj sau a unui mobilier la comandă, direct în interiorul dormitoarelor?

Plecând de la răspunsurile anterioare, aducerea în mod constant a hainelor de exterior la un loc cu lenjeria intimă, cu hainele curate din dulapurile din dormitoare, nu este cel mai igienic proces zilnic. Un alt aspect ar fi nevoia sezonieră de a modifica așezarea hainelor pe rafturi, în funcție de nevoile concrete dictate de fiecare anotimp și temperaturile exterioare. Prin lipsa dressingului de la intrarea în casă, implicit cuierul deschis din hol va fi mereu ultraaglomerat și încărcat, generând o imagine nu din cele mai agreabile.

3.Care este circuitul firesc al membrilor familiei tale, odată ajunși acasă?

Analizând obișnuințele firești de locuire, vom observa nevoia creării unui astfel de spațiu destul de generos, astfel încât fiecare dintre membrii familiei să-și poată depozita, direct la intrarea în locuință, hainele de exterior și să-și schimbe încălțămintea cu cea de casă. Un flux destul de dinamic al venirii acasă și ieșirii cu diverse treburi, de mai multe ori pe zi, justifică necesitatea acestei zone poziționate în apropierea intrării. La fel, și un număr mai mare de membri ai familiei (părinții și cei doi copii, de exemplu) face insuficient un simplu cuier situat pe peretele holului, fără a mai vorbi de momentele în care ar veni și unul-doi musafiri.

4.Ce dezavantaje ar fi prin crearea acestui dressing la intrare?

Singurul dezavantaj este necesitatea alocării unui spațiu predestinat, mai mic în cazul unui mobilier de dressing la comandă, în zona intrării, și mai generos, dacă se dorește o încăpere separată pentru depozitarea hainelor și a papucilor de exterior, în dulapuri cu sau fără uși, glisante sau normale, cu oglindă pe ele sau montată direct pe perete.

5.De ce mobilă de dressing și nu cuier clasic, de agățat hainele?

Cuierul clasic montat direct pe perete sau ca piesă de mobilier independentă, în cazul așa numitelor “cuiere tip pom”, nu trebuie eliminat complet, în măsura în care spațiul permite menținerea lui. Este foarte util în cazul primirii musafirilor, mai la îndemâna acestora fără a fi nevoie să deschidă dulapul de dressing, unde vor fi păstrate doar lucrurile membrilor familiei, realizându-se astfel o separare funcțională a zonelor, între cea de depozitare și cea de primire. Existența dressingului închis va permite ca, vizual, intrarea să nu fie supraaglomerată, decât în puținele momente cu mai mulți musafiri în același timp, în rest cuierul deschis fiind doar loc de așezare a hainelor din ziua respectivă sau pentru scurt timp, până vor fi așezate la locul lor, în dulapurile închise.

Cu speranța că acest articol v-a fost util, vom reveni cu informații de ajutor în luarea și a altor decizii importante pentru un trai fericit în viitoarea voastră locuință. Pe curând!

dressing la intrare