Același apartament, aproximativ aceleași piese de mobilier, decorațiuni luate din același magazin, bugete similare și, totuși, două interioare complet diferite. “Cum așa? Cum este posibil?” veți întreba pe bună dreptate. “Simplu. Sunt doi clienți diferiți!”

Beneficiarul este cel care însuflețește spațiul prin personalitatea lui, imprimându-i anumite note caracteristice prin specificul activității cotidiene și a hobby-urilor pe care le practică. O casă este oglinda celui care locuiește în ea și, prin urmare, un interior trebuie să placă și să fie în armonie, în primul rând, cu beneficiarul.

Pentru a evidenția acest aspect foarte important, dar de prea multe ori ignorat atunci când ne raportăm la un spațiu, am ales un model de apartament cu două camere, pe care să-l personalizăm diferențiat în mod demonstrativ.

Astfel, am creat două povești despre două persoane total diferite. “Romantic și feminin” sau “Practic și masculin”? Pentru prima abordare am ales o tânără avocată romantică, chiar ușor boemă, pasionată de muzică, în general, căreia îi place să cânte la chitară, iar pentru cea de-a doua variantă, un bărbat corporatist, din domeniul IT, în jur de 25 de ani, căruia îi place marea și înotul, ambii singuri, fără copii sau animale de companie.

living feminin

living masculinÎncă de la prima vedere, se simte diferența de atmosferă dintre cele două direcții de amenajare a camerei de zi, atât prin paleta de culori folosită, cât și în ceea ce privește alegerea și îmbinarea decorațiunilor, în funcție de preferințele fiecăruia.

amenajare în stil femininÎn varianta feminină, accentele de cyclam-fucsia și roz pal, în combinație cu pereții pastelați și cu draperiile gri prăfos, dau acea notă delicată, ușor romantică, care oglindește personalitatea tinerei proprietare. Tablourile cu flori, foarte feminine ca temă și abordare artistică, completează atmosfera diafană a ansamblului.

Amenajare în stil masculin Propunerea masculină aduce tonuri mai puternice de albastru marin în completarea nuanțelor bleo-gri, și accente metalice, cu iz industrial, îndulcite de culoarea caldă a covorului. Trăsăturile de bază ale acestei abordări ar fi simplitatea și rigurozitatea tipic masculine, cu o mobilare mai minimală și fără atât de multe elemente decorative ca în cazul celeilalte variante.

dormitor feminin

dormitor masculin Cu toate că piesele mari de mobilier folosite pentru amenajarea dormitorului sunt identice, diferența dintre cele două abordări se face simțită în special la nivelul detaliilor decorative și prin designul pieselor de mic mobilier.

interior femininTablourile romantice care acoperă pereții dormitorului, precum și prezența masuței de machiaj, nelipsite din dotarea unei tinere femei, sunt principalele particularități ale variantei feminine.

dormitor femininMasculinitatea și spiritul liber se resimt în celălalt dormitor prin folosirea unei cromatici mai întunecate, precum și a fototapetului în temă marină, care aduc în apartament un ambient relaxat, pe sufletul beneficiarului.

bucătărie feminină

bucătărie masculinăȘi în amenajarea bucătăriei se simte diferența de abordare a celor doua variante. Tapetul delicat și suav, draperiile diafane de culoarea primăvăratică a florilor de cireș contrastează evident cu pardoseala cenușie, răceala pietrei de pe perete sau draperiile gri.

Abordând un apartament din două perspective de design am creat o mostră de personalizare a unui spațiu identic ca formă, suprafață și compartimentare, în care majoritatea pieselor de mobilier au fost alese identic. Culorile, texturile, materialele folosite, accesoriile și decorațiunile alese pentru fiecare amenajare în parte sunt detaliile care fac diferența în perceperea unui spațiu atât la nivel vizual, cât și emoțional.

Prin urmare, rolul unui designer de interior este, dincolo de cunoștințele tehnice cu impact funcțional asupra spațiului, și de a percepe până la cele mai fine note personalitatea beneficiarului, pentru a le putea reda cât mai inspirat la nivel de amenajare. Cu cât mai mult îi permiteți să vă cunoască, cu atât mai aproape de sufletul vostru va fi spațiul final în care veți locui.