Chiar dacă știința sugerează că dezordinea stimulează inteligența, nu trebuie să te consideri un geniu nedescoperit atunci când casa ta arată ca după un dezastru natural. Există și alte studii în urma cărora s-a demonstrat că multe persoane sunt stresate la muncă sau în viața de zi cu zi atunci când este dezordine în casă ori în birou. Așadar, nu e recomandat să te complaci în această situație, oricât de tentantă ar fi eticheta genialității latente.

Ți-ar plăcea să fii o persoană meticuloasă, care să reușească să-și țină lucrurile în ordine, dar, oricât efort depui, casa ta tot un haos pare? Nu te-ai gândit niciodată că, pentru ca tot acest aspect dezordonat al locuinței tale să dispară mai repede decât reușești să te pui pe tine în ordine, ai putea recurge la unele mici trucuri de design și amenajare a casei?

Clar nu trebuie să fii îngrijorat, deoarece nu ești singurul care se confruntă cu astfel de probleme și există suficiente soluții pentru cei puțin mai dezordonați sau chiar și pentru cei care nu au suficient timp să se ocupe zilnic, de ordinea din locuință. Poate câteva idei ți-ar prinde bine și, tocmai de aceea, ne-am gândit să-ți venim în ajutor cu niște sfaturi, care ar putea contribui la rezolvarea problemei tale.

dulap compact cu rafturi

Indiferent de mărimea casei, holul de acces este primul spațiu cu care interacționează orice musafir, o carte de vizită pentru cei care locuiesc acolo. Așadar, recomandarea noastră este evitarea aglomerării acestuia cu tot felul de haine, încălțăminte sau obiecte diverse, aruncate la voia întâmplării. Pentru evitarea dezordinii se poate opta pentru mobilarea acestui spațiu cu suficiente zone de depozitare, pe cât posibil închise. Dacă, însă, nu se doresc atât de multe uși, soluția alternativă ar fi folosirea pe rafturi și etajere a unor cutii decorative, din carton, nuiele sau material textil, cu sau fără capac, pentru depozitarea tuturor mărunțișurilor, a papucilor de casă, mănuși, fulare etc., într-un mod cât mai estetic și ordonat.

bucătărie modernăBucătăria ar trebui și ea să arate foarte îngrijit, dar din păcate de multe ori are un aspect aglomerat, dezordonat, ca și cum s-ar găti în continuu de câteva zile, cu toate că tu mai mult mănânci în oraș. Cum se rezolvă această problemă? Destul de simplu. În primul rând, vesela, tacâmurile, paharele și vasele de gătit nu se depozitează murdare în chiuvetă, ci se spală imediat după utilizare sau se depozitează direct în mașina de spălat. Ustensilele, borcănelele cu mirodenii, dulceață, miere, sare și toate aparatele necesare pentru gătit se depozitează permanent ori într-o cămară cu acces facil din interiorul bucătăriei sau foarte apropiată de aceasta, ori în bucătărie, în dulapuri și sertare închise. Atenție la cum proiectați mobilierul, astfel încât să lăsați cât mai puține obiecte pe blatul de bucătărie, de preferat doar cele cu utilizare zilnică (cafetiera, prăjitorul de pâine etc.).

livingCamera de zi, accesibilă oricărui musafir, este de preferat să fie mereu curată, aerisită, fără haine lăsate pe canapea sau fotolii, jucării prin toate colțurile sau pe sub masă sau căni de ceai și de cafea rămase de dimineață, astfel încât să nu faci infarct când primești o vizită neanunțată. Și în dormitor când intri seara, după o zi aglomerată și obositoare, te-ar bucura o atmosferă plăcută, îngrijită, cu toate lucrurile așezate în ordine, la locul lor.

Pentru problema lipsei de spațiu răspunsul este mobilarea inteligentă, la comandă, cu utilizarea la maxim a spațiului disponibil, caz în care locul dulapurilor de serie, mici și neîncăpătoare, este luat de dressinguri generoase sau biblioteci până la tavan, comode și dulapuri optimizate ca spațiu interior funcție de ceea ce ai de depozitat în ele. Nu renunța niciodată la un dressing încăpător în favoarea unui dulap mic pentru haine, în speranța că astfel vei economisi spațiu și camera va părea mult mai mare! Poate că, la început, te vei bucura de mai mult spațiu, însă cu timpul camera va deveni din ce în ce mai aglomerată și mai dezordonată, fără a avea prea multe variante estetice de depozitare.

măsuță cu plante în livingO altă sursă permanentă de dezordine, care face dificilă curățenia săptămânală, o reprezintă fotografiile de familie, statuetele, cutiile și lumânările decorative sau diverse cadouri primite de-a lungul timpului, de care inițial ne-am bucurat, fiind acele elemente de design interior care dau căldură și personalitate unui spațiu, dar care, cu timpul, ajung depozitate pe rafturi prăfuite, aglomerate și complet inestetice. Sfatul nostru este să faci o selecție și să grupezi armonios, pe un singur perete cu câteva etajere, atât ramele foto,cât și celelalte obiecte cu rol decorativ, pentru a le pune cu adevărat în valoare. Periodic, ar fi recomandat să faci și o triere serioasă în lucrurile din casă, renunțând la tot ceea ce n-ai mai folosit în ultimii ani sau ce nu ți-a plăcut niciodată. Sunt o mulțime de oameni care chiar au nevoie de ele, cu adevărat.

Prin urmare, cu un strop de bunăvoință și câteva trucuri de design, există soluții practice prin care locuința ta să arate mereu în formă și să te primească în fiecare zi cu brațele deschise.