Imaginează-ți că ai început construcția locuinței tale de vis. Ești pe șantier. Lângă tine stă echipa de constructori înarmată cu excavatoare, buldozere, camioane, paleți de saci de ciment, cărămidă, bare din fier beton, o mulțime de oameni și echipamente, dar nimeni nu știe de unde și cum să înceapă construcția. Îi explici șefului de echipă că-ți dorești un living, două dormitoare, o baie, o bucătărie, parcă ai avea nevoie și de ceva spații de depozitare, o debara, un dressing etc. Nu ți-e foarte clar nici cât va costa casa la gata, nici cât o să dureze construcția ei sau dacă sunt suficiente materialele pe care le-ai achiziționat deja. Nimeni nu știe ce răspuns să-ți dea, nici constructorul, șoferul de pe camion sau sudorul! De peste gard apare și vecinul furios că locuința ta va fi, cu siguranță, mult prea înaltă și îi va umbri curtea, iar la prima ploaie toată apa de pe casă se va scurge la el. Deja începe stresul! Simți starea de agitație care pune stăpânire pe tine. Nodul din gât e din ce în ce mai greu de stăpânit. Nu știi ce să le spui celor din jur, care așteaptă de la tine indicațiile următorilor pași. N-ai nicio idee cum să procedezi mai departe, ca să fie bine și pentru tine, dar și pentru ceilalți.

În toată nebunia care crește din ce în ce mai haotic, îți răsună în minte o singură întrebare: “Cum pot face lucrurile mai ușoare pentru mine? Cum scap de tot stresul ăsta care va urma? Cum mă întorc la viața mea, de dinainte de șantier?”

Răspunsul este clar: “Ai nevoie de un arhitect! Ai nevoie de un diriginte de șantier! Ai nevoie de un designer!” Cu alte cuvinte, ai nevoie de o echipă pe care să te bazezi și care să știe cum se transformă visele în realitate.

De ce am nevoie de arhitect, designer interior și diriginte de șantier?

Construirea sau renovarea unei locuințe este o activitate care necesită eforturi financiare majore, din partea proprietarilor. Motiv pentru care, odată luată hotărârea de a gestiona un astfel de moment, este obligatoriu să ne sfătuim cu persoane avizate, profesioniști din domeniul arhitecturii, designului interior, construcțiilor și amenajărilor interioare. Nimeni nu-și dorește să aibă cheltuieli inutile sau să dărâme ce nu a construit bine, de prima oară. Existența pe piață a numeroase proiecte de case standardizate, ce pot fi aparent corectate sau modificate cu ușurință, după bunul plac, a creat multora dintre noi iluzia că, ghidându-ne după niște planuri preluate de pe internet, se poate trece imediat la faza de execuție a lucrărilor de construcție. Bineînțeles, în ipoteza descrisă mai sus, destul de des întâlnită, din păcate, rolul arhitectului este aproape eliminat, aparent nemaifiind nevoie de cunoștințele lui, în această etapă.

Articolul nostru de astăzi, chiar dacă a debutat într-o notă ușor amuzantă, descriind printr-un scurt pamflet o realitate destul de comună în România contemporană, are rolul de a trata, în cel mai serios mod, această situație de diminuare a rolului arhitectului în momentul construirii unei case. Chiar și atunci când ne alegem un proiect “la gata”.

 

Care este rolul unei echipe de specialiști în realizarea unui proiect imobiliar?

terasa casa

1. Proiectul de arhitectură, în sine, poate fi realizat doar de un arhitect, fiind singurul la care trebuie să apelăm în acest scop. Chiar dacă vorbim de o casă personalizată, realizată special pentru noi, sau de preluarea unui proiect existent, rolul arhitectului este același. Da. Este nevoie să consultăm un arhitect chiar și atunci când proiectul ales există și a mai fost implementat de alți beneficiari, pentru că fiecare teren are particularitățile lui de care trebuie ținut seama atunci când amplasăm viitoarea casă. Doar un arhitect, analizând forma, dimensiunile, gradul de înclinare și deformare al terenului, punctele cardinale etc., este în măsură să ne sfătuiască dacă acel proiect este potrivit realității noastre, dacă necesită anumite modificări sau ne recomandă să alegem altceva.

plan interior casa

2. Arhitectura gândită de la interior la exterior, ca modalitate de abordare a proiectului casei noastre, poate fi obținută apelând la un arhitect care să aibă experiență și în domeniul designului interior (specialitate care se învață, mai în amănunt, în cadrul Facultății de design) sau prin colaborarea arhitectului cu un designer interior. Astfel, se poate gândi un concept de locuință funcțională, adaptată nevoilor noastre reale, dorințelor și preferințelor întregii familii, atât la nivel practic, cât și estetic. O casă este mult mai mult decât o construcție cu arhitectură elaborată, fiind o adevărată îmbinare armonioasă a interiorului cu exteriorul, a nevoilor pragmatice cu cele artistice, prin urmare, a arhitecturii cu designul interior.

 3. Proiectele de instalații electrice, termice, sanitare, chiar dacă nu vor fi realizate nici de arhitect, nici de designer, ci de proiectanți specializați în aceste domenii, putem apela cu încredere la recomandările arhitectului pentru colaboratorii săi, astfel încât să scăpăm și de această grijă.

 4. Proiectul de structură este realizat de un inginer specializat în tipul de structură recomandată de arhitect (structură clasică, metalică, pe lemn etc.). La fel ca și în cazul inginerilor de instalații, recomandarea arhitectului pentru unul dintre colaboratorii săi structuriști va însemna pentru noi un stres mai puțin.

autorizatii

 5. Autorizațiile și avizele necesare în procesul construirii casei noastre pot fi scoase cu ajutorul arhitectului care a realizat proiectul de arhitectură. Deci, încă o grijă în minus pentru noi!

 6. Management de proiect și de buget, cu alte cuvinte, stabilirea pașilor pe care îi avem de urmat pe parcursul implementării proiectului nostru, etapizarea acestora în funcție de priorități și durată, realizarea unui grafic de activități și stabilirea executanților pentru fiecare în parte, ținând seama și de implicațiile financiare ale întregului ansamblu. Da, și asta face arhitectul coordonator al unui proiect, pe parcursul realizării acestuia. Mai ales, că de cele mai multe ori, noi, beneficiarii nu am mai trecut printr-o astfel de experiență, nu știm ce ne așteaptă pe parcurs și nici ce implicații financiare pot avea deciziile noastre. Asistența unui arhitect ne poate scuti de cheltuieli fără rost și ne poate păzi de greșeli care pot fi evitate.

living

 7. Recomandare de produse de finisaj, materiale de ultimă generație, tehnologii inovatoare, de către arhitectul sau designerul de interior care se ocupă de amenajarea casei noastre și care știe cerințele sau limitările proiectului existent. Dincolo de faptul că el este cel cu ajutorul căruia locuința noastră prinde viață așa cum am visat-o și, implicit, el știe cel mai bine ce finisaje, culori, texturi etc. se potrivesc interiorului dorit, experiența pe care o are în acest domeniu ne este în avantaj pentru a beneficia de cele mai noi materiale sau tehnologii.

 8. Recomandarea echipelor de colaboratori pe fiecare specialitate este un pas de mare ajutor pentru orice beneficiari, mai ales că buna înțelegere și colaborare ulterioară dintre aceștia devine vitală în finalizarea, cu succes, a întregului proiect. Arhitectul, designerul și dirigintele de șantier, prin prisma meseriei lor, au multe cunoștințe în domeniile conexe construcțiilor și amenajărilor interioare, astfel încât recomandările lor sunt avizate, putându-le lua în considerare, cu încredere.

 9. Coordonarea și supervizarea implementării proiectului se va face atât de arhitect, cât și designer, fiecare în sfera lui de interes, individual, dar și prin intermediul dirigintelui de șantier, care va efectua constant controlul sistematic al lucrărilor executate în șantier. În procesul de construcție sunt implicate concomitent mai multe echipe de constructori, finisori, electricieni, instalatori etc., precum și furnizori de materiale sau finisaje, care trebuie coordonați, supervizați și controlați permanent, pentru a servi intereselor beneficiarilor prin buna funcționare a întregului.

acolada

 10. Dirigenție de șantier, realizată de către un diriginte de șantier, care să lucreze în echipă cu arhitectul și designerul care au elaborat proiectele de arhitectură și de design interior ale casei noastre. Colaborarea permanentă dintre aceștia ne asigură liniștea mult-dorită, putând fi mult mai relaxați știind că acești specialiști vor avea grijă ca lucrările din șantier să se realizeze cu respectarea proiectului existent, până în cel mai mic detaliu, și a normelor de calitate impuse.

În concluzie, putem spune că decizia de a lucra cu specialiști, încă din faza de proiectare a locuinței, rămâne la latitudinea voastră. Cu stres sau cu bucurie? Cum alegeți să treceți prin toate etapele inerente, până la finalizarea casei?
Pentru toți cei care își doresc să parcurgă acești pași împreună cu o echipă de specialiști din domenii conexe, Acolada vă așteaptă să vă fie partener de drum și să vă ghideze cu răbdare spre casa la care ați visat.

membrii echipei acolada design si arhitectura


Call Now Button