Mică sau mare, o locuință trebuie să fie în primul rând caldă, primitoare și confortabilă. Ce ai de făcut pentru a ajunge la această atmosferă? Care sunt acele așa-zise trucuri la care să fii atent când îți amenajezi casa?
Venind în ajutorul tău, îți sugerăm,în rândurile care urmează, să fii atent la câteva elemente cheie, atunci când îți amenajezi locuința, care cu siguranță vor fi apreciate și de cele mai sofisticate gusturi în materie de design.

Posibil să te confrunți cu problema locuinței de dimensiuni reduse și te credem că, într-un spațiu mic, îți este mai greu să obții un decor practic și plăcut, în același timp. Ori poate ești cuprins de teama că nu te vei putea descurca cu spațiile foarte generoase sau că vei exagera cu mobilierul și decorațiunile.
În ambele situații, recomandarea noastră este să nu încarci încăperea, nici din dorința de a umple zonele goale, nici de frica insuficienței de spații de depozitare. O locuință aglomerată nu este întotdeauna apreciată și nu demonstrează abilități extraordinare de design.

apartamentDacă ai șansa de a locui într-o casă spațioasă, bucură-te de acest avantaj și alege tot atâtea piese de mobilier ca și pentru o locuință mai mică, deoarece tu ai aceleași nevoi funcționale cotidiene. Pune în valoare fiecare piesă acordându-i mai mult spațiu, iar locurile libere decorează-le cu o plantă de interior de dimensiuni mai mari, un tablou, un ceas sau o oglindă mai deosebite. În situația unei case mai mici, nu suplimentarea cantitativă a corpurilor de mobilier îți va asigura depozitarea necesară confortului tău zilnic, ci optimizarea la maxim a compartimentării interioare a mobilei alese. Sfatul nostru este să optezi pentru o mobilare la comandă, executată dupăun proiect personalizat spațiului și nevoilor tale reale.

De asemenea, atenție la dimensiunea mobilierului, fiiind un aspect esențial pentru crearea unui spațiu primitor. Atunci când un spațiu mic este mobilat cu piese de mari dimensiuni, concepute ca și volume compacte, cu impact vizual puternic, acesta ajunge să pară și mai mic. Nu este foarte confortabil să îți aglomerezi casa cu mobilier nepotrivit ca dimensiune și să nu mai ai spațiu suficient să te miști relaxat prin propria locuință.

amenajare holPentru a-ți întâmpina oaspeții cu o atmosferă plăcută și primitoare încă de la intrare, este important să nu ignori înfățișarea holului. De cele mai multe ori de mici dimensiuni, zona alocată intrării ar trebuie să nu fie foarte aglomerată cu prea multe elemente și nici încărcată vizual cu o cromatică prea întunecată sau o multitudine de culori puternice. Pasteluri luminoase și calde, postere și tablouri cu mesaje motivaționale sau fotografii cu membrii familiei, oglinzi care să dubleze vizual imaginea existentă, creând impresia de adâncime a holului, toate aceste detalii îți vor fi aliați de nădejde în obținerea efectului dorit.

baieÎntr-o locuință, o atenție deosebită e recomandat să aloci și camerii de baie, loc în care fiecare dintre noi are timp să observe, cu destul de multă atenție, detalii din cele mai neașteptate. Cu atât mai mult atunci când este o singură baie alocată și musafirilor tăi, și uzului personal, ai mai mare grijă unde îți depozitezi toate produsele de îngrijire sau de curățenie fără a le lăsa la vederea tuturor. De preferat este să stea într-un dulăpior sau în cutii frumos decorate, așezate diferite polițe sau etajere. Pentru și mai multă armonie, accesoriile din baie (prosoape, covorașe etc.) pot completa din punct de vedere cromatic finisajele existente.

bucatarie compartimentataO altă încăpere în care majoritatea petrecem foarte mult timp, fiind unul dintre cele mai iubite locuri din casă, chiar și atunci când avem prietenii în vizită, bucătăria poate deveni un spațiu mai călduros și intim decât livingul. Poate și pentru faptul că ne trimite de multe ori cu gândul la familie și copilărie. De aceea, ideal este să îi acorzi și ei un plus de atenție prin alegerea unor decorațiuni vesele, care, împreună cu un iluminat natural și artificial generos, să îți creeze stare de bine, căldură și bucurie. Menținerea în ordine și curățenie a zonelor de blat de lucru, a mesei pentru mic dejun și a altor spații de depozitare cu expunere vizuală ajută la obținerea unei imagini armonioase și odihnitoare.

Pe lângă toate aceste recomandări practice și estetice pe care ți le-am făcut pe parcursul articolului, acum, la final, vrem să-ți reamintim și faptul că designul complet al casei tale nu poate fi creat fără oamenii care îi dau viață zi de zi și care îi imprimă trăsături unice. Tu și familia ta sunteți cei care dați adevărata atmosferă a locuinței voastre. Ospitalitatea, gândurile frumoase și un strop de voie bună sunt detaliile nevăzute care personalizează orice design, tușa finală care face ca orice casă să devină, cu adevărat, acasă.

Prin urmare, am lăsat pentru final ingredientul secret al unui design plăcut: să pui suflet, să te bucuri pe tot parcursul amenajării casei tale și să ții cont și de cei dragi ție, ca să împărțiți, la final, aceeași bucurie.

familie fericită