Mai mult sau mai puțin conștient, cu toții ne dorim ca locuința noastră să fie apreciată de cei care îi vor trece pragul. Răsfoim reviste de design interior, căutăm imagini de inspirație pe diverse site-uri de specialitate sau ne plimbăm prin magazinele de bricolage, toate acestea pentru a reuși să ne amenajăm locuința cât mai la modă posibil. Investim timp și energie, de multe ori, fără a ajunge la vreo concluzie.

Însă nu ne gândim că am putea rezolva totul mai ușor, dacă am cere ajutorul specialiștilor în design. Posibil să fim reticenți legat de costuri, să avem emoții în privința rezultatului final, dar un lucru este cert: un designer știe ce alegeri trebuie făcute pentru a se încadra în bugetul stabilit și pentru a ajunge la acea imagine de ansamblu pe care ne-o dorim, dar spre care nu reușim să găsim drumul singuri.
Idei și preferințe avem fiecare dintre noi, doar că nu știm cum să le punem în practică sau ne descurcăm până într-un anumit punct. Uităm adesea detalii importante pentru atmosfera unui spațiu sau pur și simplu nu le considerăm importante. Renunțăm să acordăm buget acelor elemente finale, fără prea mare importanță practică, dar care vor aduce locuinței noastre imaginea mult visată. Precum și alte greșeli pe care le facem din neștiință sau lipsă de experiență în domeniul amenajărilor și decorărilor interioare. Tocmai toate aceste detalii aparent nesemnificative sunt ceea ce un specialist ar numi “tușa finală de design”, acel element final pe care noi îl trecem foarte ușor cu vederea, dar care modifică atmosfera întregii încăperi.

design birouriExperiența acumulată în domeniul decorării interioare ne face să vă recomandăm din toată inima să nu abandonați finalizarea integrală a amenajării voastre din lipsă de timp, fonduri pe sfârșite sau oboseală. Ar fi păcat ca, pentru încă un mic efort, să nu vă puteți bucura de atmosfera familiară, primitoare și confortabilă la care ați visat încă înainte de a vă achiziționa locuința. Detaliile finale pot fi puse la punct și în timp, într-un ritm agreat de voi, pas cu pas, după un plan prestabilit, asemănător unui joc de puzzle, unde știți imaginea pe care vreți s-o recreați și completați piesele funcție de disponibilitatea voastră.

Care sunt acele detalii responsabile de tușa finală de design?

Le-am putea numi “trucuri vizuale de design”, cu toate că nu e vorba de nici-o magie, ci de tehnici clare, concrete și logice, care au ca efect crearea unei armonii vizuale de ansamblu, a unei imagini plăcute și unitare a tuturor spațiilor de care dispuneți. Paleta cromatică folosită, îmbinarea nuanțelor alese și trecerea lor cursivă dintr-o încăpere în alta, texturile și designul finisajelor pentru pereți, covoare sau draperii, tipurile de decorațiuni utilizate și modul în care sunt dispuse în spațiu sunt doar câteva detalii care ajută la întregirea conceptului de amenajare a locuinței voastre.

 

studio foto modern

birou studio fotoO piesă de rezistență pentru fiecare cameră poate fii un detaliu semnificativ. O canapea într-o culoare puternică sau chiar un simplu scaun, cu un design mai special, modifică monotonia încăperii. Atenție, însă, să nu abuzăm de aceste accente, să nu aglomerăm vizual interiorul cu prea multe elemente “principale”, care se vor pune în umbră unele pe celelalte.

perdele colorate

perdeaUn alt aspect important în orice amenajare îl reprezintă atenția pentru materialele utilizate, țesăturile alese atât pentru covoare sau perdele, cât și pentru tapițeria mobilierului, pene decorative, pături etc. În prezent, în designul interior se optează pentru decoruri unice și personalizate, prin îmbinarea culorilor complementare, într-o gamă variată de nuanțe și texturi care să încânte ochiul și sufletul, deopotrivă. Dincolo de aspectul cromatic și designul produselor, importantă este și calitatea lor, pentru a ne bucura cât mai mulți ani de ambientul creat.

plante de interior

decorațiuni pentru locuințăCu toții știm că detaliile și amănuntele sunt cele care fac diferența în viață. Regula este valabilă cu atât mai mult în domeniul designului interior, unde, între o amenajare spectaculoasă și un interior care trece aproape neobservat, diferența constă în existența obiectelor decorative, care armonizează întreaga încăpere, conferindu-i căldura personală a fiecărei familii. Oglinzile cu rame cât mai originale, suporturile pentru lumânări decorative, pernuțele și pufurile de podea, plantele de interior, naturale, stabilizate sau chiar artificiale, tablourile, statuetele sau cutiile atent decorate pot fi tușa de culoare de care avem nevoie pentru locuința noastră, acele detalii pe care, chiar dacă nu le observăm întotdeauna, le apreciem ca și stare generală.

După cum vedem, există o multitudine de idei pe care le putem utiliza cu succes pentru a crea propria noastră tușă de design. Apelând la ajutorul echipei de designeri și arhitecți de interior, toate aceste “trucuri” pot fi îmbunătățite, ideile puse și mai bine în valoare, pentru ca în final să ne bucurăm de cea mai frumoasă și confortabilă locuință.

plante de interior