— Tată, hai mai repede, o să întârziem la școală! se aude glasul miorlăit al fetiței de pe bancheta din spate. Iar o să mă certe doamna că nu mă trezesc la timp dimineața. Ce vină am eu că stăm așa departe?

Figura disperată a bărbatului de la volan ține loc de orice justificări sau explicații pe care i le-ar putea da fetiței sau chiar doamnei învățătoare. Nici el nu mai are nimic de spus. Și-a dorit tare mult să-i ofere familiei lui confortul unei locuințe pe pământ, cu gazon, loc de grătar, o terasă acoperită cu iederă… Acel vis idilic a cărui imagine o tot vedea soția lui prin reviste, la agențiile imobiliare sau prin filme.

“Mama ei de iederă! Nici măcar nu mai am timp să stau pe teresă. Când? Muncesc până la cinci, dar alerg după fii-mea la patru s-o iau de la after school, până ajung acasă se face patru jumate, până înapoi la muncă la ora aia de vârf mai trece jumătate de oră și na’, dacă am plecat o oră în interes personal trebuie să stau până la șase. Apoi iar jumătate de oră până acasă și la șapte e ora de balet a fii-mii… Deci? La opt jumate – nouă cine mai are chef de stat pe terasă, de făcut grătare și jucat cu câinele pe gazon?”

Statul la casă nu trebuie să fie nici corvoadă, nici motiv în plus de a fi invidios pe colegii care au un apartament în oraș, aproape de serviciu, și care vin relaxați și zâmbitori în fiecare dimineață, având timp de cafeaua amicală. Asta în condițiile în care, înainte de a ne achiziționa „casa visurilor noastre” devenim măcar puțin raționali și ne gândim realist ce nevoi avem: să ducem copiii la grădiniță, școală, cercuri și activități diverse, să ajungem la timp la serviciu, să fim aproape de un parc de joacă pentru cei mici, de un supermarket și o piață sau de mijloacele de transport în comun.

Să fim realiști cu timpul de care mai dispunem după o zi plină la serviciu pentru tuns iarba, greblat, curățat trandafirii și alte treburi de prin jurul casei. Pentru că da, la casă e treabă tot timpul, mult mai multă decât la un apartament. Cât timp ținem cont de toate aceste aspecte practice, din viața noastră de zi cu zi, și ieșim din sfera roz a emoțiilor care ne fac să plătim scump mai târziu, cu siguranță putem să ne bem relaxați cafeaua la serviciu în fiecare dimineață, iar copiii să nu primească mustrări mereu pentru întârzierea la școală.